Credința

“Jur pe Allah, în a cărui mâna se află existenta mea, că nu puteți intra în paradis decât dacă credeți. Și nu veți fi considerați credincioși până nu vă veți iubi reciproc.”1
(Muhammed (Pacea fie asupra sa!))
O persoană intră în religia Islamică doar dacă crede. Credința înseamnă a crede în existența și unicitatea lui Allah, în îngerii Săi, în cărțile Sale, în profeții pe care İ-a trimis, în Ziua de Apoi și în destin. Persoana credincioasă crede în toate acestea, exprimându-și credința prin limbajul său și reflectând-o în viața sa.
Literar, cuvântului credință, înseamnă a fi în siguranță și a scăpa de teamă. Un credincios va fi ferit de tot felul de temeri prin credința și încrederea sa în Allah. Viață îi e pașnică și plină de sens. Își câștigă încredea de sine, perseverență și reușite în fața dificultăților.
Credința ține omul departe de vorbe și fapte rele. Îl apără de a o lua pe căi greșite și de a duce o viață neliniștită și confuză. Astfel devine o persoană de încredere care răspândește bunătatea și previne răul în familia, cartierul, orașul, țara sa și peste tot în lume.
Credința are șase principii de bază, acestea fiind: Să credem în Allah, în îngeri, în cărțile sfinte, în profeți, în ziua de apoi și în soartă.


1 Ebu Davud, Edeb, 130.

6