Credința în Îngeri

“Cel care nu crede în Allah, în îngeri Săi, în Cărțile Sale, în trimișii Săi și în Ziua de Apoi, acela pribegește în cea mai îndepărtată rătăcire.”1
(Coranul cel Sfânt)
Istoria umană este plină de credințe despre ființe puternice și invizibile. Lupta dintre bine și rău este adesea povestită prin aceste ființe. Dar câte dintre aceste povestiri sunt adevărate? Doar ultima religie trimisă de Allah, Domnul lumilor vizibile și invizibile, poate oferi informații corecte și adevărate despre acest subiect. A crede în îngeri, care sunt creații din lumină divină, este unul din principiile Islamului.
Conform Islamului, îngerii sunt ființe care reprezintă bunătatea și care îndeplinesc diferite îndatoriri date de Allah și ascultă fără îndoială ordinile Sale. Îngerii nu au gen și nici nevoie de mâncare sau băutură pentru a supraviețuii. În versetele Coranului se pomenește despre îngeri precum că au aripi, dar nu este corectă descrierea lor ca drept femei sau păsări. Ba chiar Coranul se opune descrieri îngerilor ca fiind femei, caracterizându-i drept ”slujitorii lui Allah”.2
Îngerii sunt împărțiți în diferite grupuri în funcție de structura ierarhică și a îndatoririlor lor. Cei patru mari îngeri sunt Gavril (Gabriel), care are datoria de a transmite revelațiile lui Allah profeților Săi, Mihail care supraveghează evenimentele naturii ca înger al întreținerii și îndurării, îngerul morții Azrael și Israfil, îngerul care va sufla din Corn ca vestitor al Sfârșitului Lumii. De asemenea există diferiți îngeri după cum urmează: îngerii care poartă ”Tronul”, care apără oamenii și se roagă pentru ei, îngerii care înregistrează faptele bune și rele ale oamenilor și îi întâmpină în mormânt începând socoteala și îngerii slujitori din Rai și din Iad.
Și îngerii, ca toate celelalte viețuitoare, sunt creaturi create de Allah Atotputernicul. Ei sub nicio formă nu se opun lui Allah, ci acționează numai cu permisiunea și ordinele Lui. Ei nu pot ști mai mult decât ceea ce Allah i-a informat. Prin urmare ei nu pot fi văzuți drept zei sau conducători puternici.
Una dintre cele mai de bază caracteristici ale unui musulman, care este sincer atașat de Allah, este că el crede în Gaib, adică în Nevăzut. Credința în îngeri face parte din aceasta.
O persoană care crede în îngeri devine fericită simțind ființele binevoitoare care stau lângă el în fiecare etapă a vieții, de la naștere până la moarte, care, prin voia lui Allah, îl protejează și îl îngrijesc. El trăiește cu speranță și încredere datorită îngerilor care îl cheamă spre bine, îl protejează de rău, îl susțin și se roagă pentru iertarea lui.


1 Sura An-Nisa, 4/136.

2 Sura Az-Zuhruf, 43/19.

8