Ultimul Profet: Muhammed (Pacea fie asupra sa!)

O, Profetule! Noi te-am trimis ca martor, ca bine vestitor, ca prevenitor și ca un chemător (al oamenilor) la Allah, cu voia Lui, și ca o candelă luminoasă.”
(Coranul cel Sfânt)
Muhammed Mustafa (Pace asupra sa!), profetul Islamului, slujitorul și trimisul lui Allah, este ultimul dintre profeți. Fiecare persoană care acceptă Islamul are responsabilitatea de a mărturisi că „Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah și că Muhammed (Pace asupra sa!) este robul și profetul Său”.
Profetul Muhammed (Pace asupra sa!), care a fost trimis ca îndurare lumilor, a adus societatea violentă și ignorantă în care a trăit la milă și dreptate. În timpul misiunii sale profetice de 23 de ani a construit cu răbdare, hotărâre, credință și compasiune o societate islamică exemplară.
Profetul Muhammed (Pace asupra sa!) a fost o persoană exemplară, care a înțeles cel mai bine Coranul, acesta reflectându-se în fiecare moment al vieții sale. El a fost cel mai bun exemplu atât pentru cei din jur, cât și pentru toți musulmanii de orice vârstă și din orice colț de lume. El este un monument al virtuții și al moralității, care chiar și înainte de profeție era cunoscut drept ”Muhammedu`l-Emin”, adică Muhammed cel de încredere. El nu a compromis niciodată onestitatea și echitatea, învățându-i pe oameni importanța și valoarea cunoașterii și a consultării, dreptatea, respectul față de drepturile omului și intangibilitatea acestora.
Aflăm din ceea ce au povestit companionii săi, adică credincioșii care au trăit cu el, că profetul lui Allah nu cunoștea limite când era vorba de generozitate și bunăvoință. De-a lungul vieții sale el nu a făcut nimic care să supere pe cineva care se ocupa de serviciile sale sau pe soția sa. El a trăit simplu și modest, se înfuria când erau încălcate limitele impuse de Allah, dar, în afara acestor situații, îi trata pe toți oamenii cu înțelegere, iertare, toleranță și grație. Era o persoană unică, cu inimă bună, fața zâmbitoare, vocea liniștitoare și atitudinea nobilă.
Drumul către Allah trece prin legătura sufletească cu profetului Muhammed (Pace asupra sa!) și ascultarea sa. Pentru fiecare musulman rețeta păcii sufletești în această lume și a mântuirii în lumea de apoi este de a-l iubi pe profet și de a duce o viață în conformitate cu tradiția sa.


1 Sura Al-Ahzab, 33/45-46.

12