Credința în Allah

“Celui care mărturisește și crede din suflet că nu există alt dumnezeu în afară de Allah și că Muhammed este profetul Său, Allah îi interzice Iadul.1
(Muhammed (Pacea fie asupra sa!))
Credința în Allah este principiul de bază al Islamului. Allah Atotputernicul este cel care a creat universul din nimic, a creat și a condus întreaga lume a existenței de la atomi la galaxi. Începând cu omul, Allah este cel care creează, menține în viață, ucide și apoi învie toate ființele.
Allah este unic, nu există alt dumnezeu în afară de el. El nu zămislește și nu este născut. Allah nu este dependent de nimeni și nimic, dar totul depinde de El. El nu are asemănare și nici asociați. Allah nu se aseamănă cu nimic din ce a fost și va fi creat. Allah este cel care are putere, autoritate și judecată absolută. El este Viu. Toate ființele vor muri într-o zi, dar Allah nu va muri niciodată El este etern. Așa cum existența Lui nu are început, nu are nici sfârșit.
Allah este Cel care vede totul în cel mai corespunzător mod, aude pe deplin și știe totul până la cele mai mici detalii. Pentru El nimic din trecut sau din viitor nu este ascuns sau dificil și nimic nu se întâmplă în afara cunoștinței și voinței Sale. El are voință și putere infinită. El este Îndurător, cel care iartă, călăuzește și protejează. El este Cel care le dă hrană robilor Săi, îi ajută, ocrotește și îi îngrijește. Și totodată El este Cel care îi pedepsește prin chin pe cei care neagă insistent credința sau Îi aduc asociați (șirk).
Islamul este religia ”unicității” (monoteistă). Monoteismul înseamnă a crede în Allah și a nu asocia nimic cu El. Omul care crede, recunoaște din toată inima existența și unicitatea lui Allah și că El nu are asemănare, parteneri sau echivalent. Îl recunoaște și se leagă de El prin toate numele, atributele și trăsăturile Sale unice. El își exprimă această aprobare verbal și trăiește ca atare. Deoarece datoria omului este de a crede în Domnul său, Cel care l-a creat, îl ține în viață și îi dă tot felul de binecuvântări.
Credința în Allah este chemarea comună a tuturor profeților. Prima esență a invitației islamice este cel mai bun lucru pe care îl poate face o persoană. În același timp este dreptul Domnului nostru Atotputernic asupra slujitorilor Săi.
A crede în Allah necesită să-L iubim mai mult decât oricine și orice, să Îl respectăm în cel mai corespunzător mod, să ne bazăm pe El în orice condiție și situație și să cerem ajutor numai de la El. Cel care crede în Allah trăiește știind că Allah îl vede și îl aude în orice moment, îi știe fiecare mișcare și că într-o zi îi va cere socoteală. El duce o viață demnă de credința sa și pune consimțământul lui Allah mai presus de toate intențiie și dorințele sale. El găsește pacea prin credința sa și le insuflă pace și celor din jur.


1 Buhari, İlim, 49.

7